Ploua..
picaturi grele lovesc asfaltul.Nori tristi acopera soarele ce moare in fiecare zii.
O frunza se clatina amenintator sub greutatea lacrimilor de ploaie.Isi varsa suferinta lovind o alta frunza ce zacea neinsufletita pe dala de piatra.Si pe ea a ucis'o singuratatea toamnei, frigul ce isi intinde ghearele,suflul vantului ce iti provoaca o depresie dulce.. molipsitoare.
Un tei se scutura timid.Isi ia adio de la povara lui aurie si ramane neclintit.Se mai scutura o data, cu mai multa energie, ca o ultima zvacnire a bolnavului pe patul de moarte.
Nimic nu se mai misca.Ploaia a incetat.In neclintirea lor depresiva,plopii par sa se imbratiseze.
Ridic capul si privesc pe geam.Soarele straluceste,plopul se leagana fericit.
A fost doar o imagine trista, un vis ascuns in sufletul meu.M'am simtit o frunza.Am fost o frunza.O frunza moarta in vantul toamnei..
1 comment:
depresie dulce, draga mea angelore.. ca toate ce au fost si vor urma,depresii ce te vor chinui si incanta.stiu,draga mea angelore, stiu pentru ca sunt cel mai fidel cititor al tau..
Post a Comment